Poliția Municipiului Focșani a fost sesizată aseară, prin apel 112 despre un scandal pe bulevardul Unirii, în zona Centrului Militar Zonal Vrancea. Imediat, la fața locului au intervenit echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea și Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, care au aplanat conflictul. De asemenea, 14 persoane au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Focșani pentru audieri. Din cercetările efectuate de către polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Focsani rezultă că ar fi fost vorba despre o altercație spontană între două grupuri de persoane, pe fondul unor neînțelegeri familiale. Patru persoane au ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale, însă nu a fost necesară internarea acestora întrucât leziunile au fost superficiale. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 din Codul Penal. În urma probatoriului administrat în cauză, în cursul zilei de astăzi s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore a cinci persoane din grupul celor conduse la sediul Poliției Municipiului Focșani pentru audieri, urmând ca mâine acestea să fie prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Polițiștii menționează că acest caz este unul izolat și că poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea desfășoară în permanență acţiuni specifice, în vederea asigurării unui climat optim de ordine, linişte, siguranţă şi legalitate. Totodată, oamenii legii atrag atenția cetățenilor ca în cazul în care sunt totuși martorii unui eveniment de genul celui prezentat mai sus sau de altă natură, să apeleze numărul de urgenţă 112, care va conduce la intervenţia promptă a structurilor Ministerului Afacerilor Interne competente să soluționeze cauza.