Redirecţionarea unui procent de 2% sau 3,5% din impozit datorat statului este un mecanism prin care persoanele fizice pot ajută organizaţiile nonprofit sau parohiile. Mai exact, sumele de bani redirecţionate vor fi folosite pentru finanţarea activităţilor acestor organizaţii. Așadar, cei care vor să redirecţioneze 2% din impozitul pe venit aferent anului 2018 mai au timp până pe 31 iulie 2019, să facă acest lucru. Potrivit AJFP Vrancea, formular 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii ” (O.P.A.N.A.F. nr. 50/2019) – se depune de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor şi/sau venituri din pensii din România, în următoarele situaţii, după caz:
- dispun asupra destinaţiei sumei reprezentând 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor şi/sau veniturile din pensii, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult;
- dispun asupra destinaţiei sumei reprezentând 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor şi/sau veniturile din pensii, pentru acordarea de burse private, conform legii;
- dispun asupra destinaţiei sumei reprezentând 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor şi/sau veniturile din pensii, pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în condiţiile legii.
Formularul se depune şi de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi/sau pensii din străinătate, impozabile în România, conform legii.