După ce Guvernul a scăpat firmele și persoanele fizice autorizate (PFA) de obligația ștampilării documentelor emise în relațiile dintre ele sau depuse ori încheiate în relația cu autoritățile publice, parlamentarii au decis ca regula să fie extinsă și la companiile de stat. Propunerea legislativă a trecut de Senat în noiembrie 2018 și miercuri, scrie avocatnet, a fost adoptată la Camera Deputaților. Astfel, ca să ajungă să se aplice, documentul mai are nevoie doar de semnătura șefului statului. Companiile de stat nu vor mai fi obligate să ștampileze documentele depuse sau încheiate în relația cu instituțiile și autoritățile publice. „Persoanele juridice de drept public nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la instituțiile sau autoritățile publice ori emise sau încheiate în relația cu instituțiile sau autoritățile publice”, prevede actul. De asemenea, companiile de stat vor scăpa de ștampilă și în relația lor cu persoanele fizice, firmele private și PFA-urile. „Persoanele juridice de drept public nu au obligația de a aplica ștampila pe documente sau orice alte înscrisuri emise în relația dintre acestea și persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, entitățile fără personalitate juridică”, mai scrie în proiect.