Vrâncean lăsat fără cei 24 de porci, pentru care nu avea documentele sanitar-veterinare necesare, conform legislației în vigoare

Sursa foto: ziare.com
Sursa foto: ziare.com

Polițiștii din Tulnici au oprit în trafic o autoutilitară care circula pe DN 2 D, în comuna Tulnici, condusă de  un bărbat de 38 de ani, din comuna Homocea. În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei, polițiștii au constatat faptul că bărbatul transporta 24 de porcine, ce nu prezentau crotalii. Pasagerul, un bărbat, de 56 ani, din comuna Homocea, a relatat faptul că porcii îi aparțin, fiind achiziționați din județul Sibiu, fără documente prevăzute de legislația sanitar-veterinară în vigoare. Șoferul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor HG 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor și ale  OUG 195/02, cu amendă în cuantum de 1590 iar pasagerul cu amendă în cuantum de  600 de lei, pentru încălcarea prevederilor HG 985/2005. Transportul a fost preluat pentru a fi condus la un punct autorizat în vederea incinerării de către specialiştii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vrancea, în scopul prevenirii extinderii pestei porcine africane.

Polițiștii atrag atenția vrâncenilor că în conformitate cu prevederile HG nr. 984/2005 (*actualizată*) privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, următoarele fapte constituie contravenţii la normele sanitare veterinare privind circulaţia animalelor, produselor de origine animală, furajelor sau a produselor medicinale şi a altor produse de uz veterinar şi se sancţionează după cum urmează cu amendă de la 720 lei la 1.500 lei, în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei, în cazul faptelor săvârşite de persoanele juridice:

  • -organizarea şi efectuarea transporturilor de produse de origine animală şi de furaje fără certificate, documente de calitate sau alte documente prevăzute de legislaţia sanitară veterinară în vigoare;
  • -efectuarea transporturilor de produse şi subproduse de origine animală cu mijloace de transport neautorizate sanitar-veterinar sau neigienizate;
  • -deţinerea sau transportul de animale neidentificate şi neînregistrate, fără documente sanitare veterinare.
Știri despre: ,