
Autoritățile din Bulgaria spuneau după ce au testat la întâmplare diverse produse că peștele exportat de compania românească este infestat cu Listeria.
Compania arată într-un comunicat către Digi24 că nivelul de listeria din pește este unul sub limita de pericol și că bacteria devine periculoasă doar după un anumit nivel. Compania mai spune că nici autoritățile din România, nici cele din Bulgaria nu ar avea aparatură care să detecteze cu exactitate gradul de infestare cu listeria.
„Autorităţile veterinare bulgare au transmis alerta către autorităţile veterinare din România şi săptămâna trecută, aceştia din urmă au fost în control la noi, au făcut verificările corespunzătoare şi alerta sus menţionată a fost închisă. Noi, între timp, am obţinut un buletin de analize, de numărătoare, care dovedeşte lipsa listeria în produsul respectiv”, se precizează într-un comunicat al companiei Ocean Fish.

