
Competiția se desfășoară pe www.digitaliada.ro, în perioada 14 ianuarie – 29 februarie 2020. Juriul este format dintr-o comisie de experți în educație și conținut digital, iar concursul este deschis tuturor persoanelor interesate să creeze și să pună la dispoziția publicului larg materiale didactice în format digital, ce pot fi folosite în predarea oricărei discipline școlare de la clasele I-VIII. #Digitaliada oferă ca premii echipamente electronice și IT în valoare de peste 8.000 de euro.
Concursul face parte din programul Digitaliada – un program cu o abordare 360 de grade a educației digitale, ce oferă în 50 de școli din mediul rural echipare tehnologică a unui laborator digital, conținut educațional digital și materiale suport pentru Matematică și TIC, formare dedicată pentru profesori în utilizarea materialelor digitale la clasă, dar și suport permanent în implementare.
La nivel național, prin platforma online www.digitaliada.ro sunt puse deja la dispoziția publicului peste 850 de resurse educaționale deschise, pentru ciclul primar și gimnazial, ce pot fi utilizate în procesul de predare-învățare și o secțiune interactivă de Învățare și testare online. De-a lungul celor 3 ediții de până acum au fost înscrise în concurs peste 355 de materiale digitale și au fost acordate 28 de premii, constând în echipamente digitale performante.
Digitaliada caută creatori de conținut digital educațional

