Peste 160 de cicliști au pedalat eroic, prin ploaie și vânt, la a IX-a ediție a evenimentului „Mausolee pe bicicletă”, organizat sâmbătă, 16 septembrie 2023. A fost o ediție de neuitat, cu o ploaie măruntă în prima jumătate a zilei și un soare frumos de toamnă care ne-a însoțit la coborârea de la Soveja până la premierea organizată la Crama Beciul Domnesc. O întâlnire cu istoria și tradițiile Vrancei. Punctul de plecare al ediției din acest an a turului „Mausolee pe bicicletă” a avut loc în fața Primăriei orașului Odobești, unde am fost primiți de primarul Daniel Nicolaș. Startul a fost dat după un spectacol oferit de Trupa de Cheerleading „Eagles”. În ciuda ploii mărunte, am parcurs fără probleme traseul stabilit până la Mausoleul Eroilor de la Mărăști, primul obiectiv unde au fost organizate evenimentele culturale dedicate memoriei eroilor care își dorm somnul de veci în criptele mausoleelor vrâncene. Intrarea pe sub Arcul de Triumf a fost realizată pe acordurile Fanfarei Militare a Garnizoanei Focșani Cu acest prilej, alături de ambasadorii ”Mausolee pe bicicletă”, AS Nicolae al României, jurnalistul Lucian Mîndruță am depus o coroană de flori la mormintele eroilor și am aflat de la muzeograful Ionuț Iliescu despre istoria luptelor care au avut loc în 1917 pe aceste meleaguri. Bineînțeles că nu a lipsit tradiționalul prânz cu gulaș pregătit de Primăria Răcoasa dar și alte surprize precum artiștii care au oferit tatuaje cu aerograful și concertul folk cu artistul Cătălin Stepa. Următorul moment special a fost la Mausoleul Eroilor de la Soveja unde, alături de Consiliul Județean Vrancea și Muzeul Vrancei, am pregătit câteva momente speciale pentru a marca Centenarul monumentului. Cu acest prilej au fost organizate o expoziție foto ”Mausolee pe bicicletă” dar și un concert de excepție al minunaților copii din Corul Parohiei Irești, condus de preotul Ionel Miron. Nu au lipsit tradiționalele poale în brâu dar și o degustare a celebrului cașcaval de Soveja. Â În memoria eroilor care își dorm somnul de veci la Soveja a fost depusă o coroană de flori alături de președintele Consiliului Județean, Cătălin Toma, subprefectul Claudia Serafimciuc, primarul comunei Soveja, Ionuț Filimon. Ultimul monument vizitat a fost ”Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel – Cazaclii” unde am fost primiți de Maria Murgoci și artiștii Ansamblului Folcloric „Țara Vrancei”, care ne-au prezentat Meșteșugul Vinului și un spectacol cu tradițiile folclorice din Vrancea. Punctul final al evenimentului a fost la Crama Beciul Domnesc din Odobești, unde a avut loc premierea cicliștilor înscriși la „Mausolee pe Bicicletă”. Sponsor al evenimentului, compania Beciul Domnesc a organizat o degustare a vinurilor de excepție produse în podgoriile Vrancei dar și o vizită a cramei vechi de sute de ani unde sunt păstrate cele mai vechi vinuri din România. – – – Mausolee pe bicicletă” 2023 este un eveniment organizat de Asociația ”Monumente în Vrancea” și partenerii: Consiliul Județean Vrancea, Muzeul Vrancei, Primăria Odobești, Primăria Municipiului Focșani, Primăria Răcoasa, Primăria Soveja, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, Inspectoratul Județean de Jandarmi Vrancea, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny”, Garnizoana Focșani, Salvamont Vrancea, Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”, Teatrul Municipal ”Maior Gh. Pastia”, Focșani și Ateneul Popular ”Maior Gh. Pastia”, Focșani. Sponsorii evenimentului sunt: Beciul Domnesc (sponsor platinum); Evergent Investments (sponsor gold); Intervenții Active în Atmosferă (sponsor silver); Crama Pandora; Premium Porc Group; Ropharma; T&T Vision; Tradiții Vrâncene; Aurora Odobești; Dentrust; All Vet; Nova Gym; Asociația ”The Gentlemen Bikers”; Florăria ”Petruța”; Ana Are; Branko – Coffee To Go; Buticul dulce; UMO Serv; Caspro Publicitate; Partenerii de mobilitate sunt: Hyundai, Peugeot și ACS Odobești și Cavalerul Negru; Partener tehnic: Decathlon Focșani; – – – ”Mausolee pe bicicletă” 2023 se desfășoară în cadrul ”Zilelor europene ale patrimoniului” cu tema „Patrimoniul cultural și comunitatea locală” și a Săptămânii Europene a Mobilităţii, tema din acest an fiind “Eficiență energetică-Save energy”!