Bugetul Ministerului Educației Naționale a fost avizat favorabil de Comisiile parlamentare de buget-finanțe, reunite marți, 12 februarie 2019. De asemenea, proiectul de buget a fost avizat favorabil și de comisiile pentru învățământ, știință, tineret și sport din Parlamentul României, reunite în data de 11 februarie 2019. În urma dezbaterilor din comisiile parlamentare de buget-finanțe, în proiectul de buget al MEN s-au produs următoarele modificări:
- La capitolul 65 Învățământ, Titlul 71 Cheltuieli de capital a fost aprobat un amendament care suplimentează acest titlu cu 140 milioane lei, în vederea dezvoltării infrastructurii școlare și universitare.
- Totodată, titlul 51.01 Finanțarea de bază a învățământului superior se suplimentează cu suma de 100 milioane lei, prin transfer de la titlul 57 Asistență socială.
Prin bugetul alocat învățământului, pentru anul 2019, au fost prevăzute credite bugetare în cuantum de 39.394,2 milioane lei, față de 29.310,80 milioane lei în anul 2018. Astfel, Ministerului Educației Naționale i-au fost acordate următoarele fonduri, conform proiectului Legii Bugetului de Stat pe anul 2019:
- Buget de stat: 30.969,26 milioane lei în anul 2019 față de 21.011,31 milioane lei în anul 2018, rezultând o creștere de 47,40%;
- Salarii: 20.610,35 milioane lei în anul 2019 față de 15.735,20 în anul 2018, rezultând o creștere de 30,98%. În salarii sunt cuprinse creșterile salariale, indemnizațiile de hrană, voucher-ele de vacanță, precum și punerea în executare a unor hotărâri judecătorești;
- Bunuri și servicii: 75,15 milioane lei în anul 2019, cu o creștere de 7,62%;
- Transferuri între unități ale administrației publice: bugetul alocat în anul 2019 este de 5.310,11 milioane lei, cu o creștere de 41,49%. Acest capitol cuprinde finanțarea universităților. Au fost incluse creșterile salariale, indemnizațiile de hrană, voucher-ele de vacanță, precum și punerea în executare a hotărârilor judecătorești, în conformitate cu acordul încheiat cu sindicatele.