În perioada 26-28 septembrie 2019, orașul Panciu va găzdui cea de-a XI-a ediție a Concursului Național de Artă Creștină ,,Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi” – eveniment organizat de Primăria Orașului Panciu, Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu, Casa de Cultură Mihai Eminescu Panciu și Protoieria Orașului Panciu, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea și Consiliul Județean Vrancea prin Centrul Cultural Vrancea. Și în acest an, concursul se bucură de binecuvântarea †ÎPS Ciprian – Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, având ca scop promovarea respectului pentru valorile fundamentale religios-morale, educaționale, culturale, estetice și artistice, sociale și de relaționare competițională prin instituirea unei legături mai strânse între Biserică și şcoală ca mediu instituțional educativ.
„Ne pregătim pentru o nouă ediție, a XI-a, a Concursului Național de Artă Creștină Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi. Ca în fiecare an, invităm elevii din toată țara, împreună cu profesorii lor coordonatori, să participe la acest eveniment deosebit, care aduce un omagiu ocrotitorului spiritual al comunității păncene, Sf. Teodosie al II-lea de la Mănăstirea Brazi, canonizat în anul 2003 și prăznuit în fiecare toamnă, pe 22 septembrie“, a anunțat primarul Iulian Nica. Perioada de înscrieri a început miercuri, 4 septembrie 2019, și va continua până vineri, 20 septembrie 2019. Participanții se pot înscrie prin completarea formularului ce poate fi găsit pe site-ul http://concursulsfteodosie.lispanciu.ro/. Potrivit regulamentului, sunt considerați înscriși în concurs participanții care se regăsesc în baza de date generată automat în urma completării formularului menționat. Foarte important de precizat este și faptul că nu se admit înscrieri peste termenul stabilit.
Concursul Național de Artă Creștină Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi va avea și în acest an patru secțiuni: Creație digitală, Artă creştină (cu subsecțiunile Icoană pe sticlă, Icoană pe lemn și Grafică), Cântec de toacă și Muzică religioasă. Pentru secțiunile Creație digitală și Artă creștină – subsecțiunea Grafică, organizatorii au propus ca temă Satul românesc, în timp ce, pentru subsecțiunile Icoană pe sticlă și Icoană pe lemn, tema stabilită este Icoana bizantină. Icoanele se depun personal de către participanți la Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu, în perioada 4-20 septembrie 2019 sau se trimit prin poștă, la sediul instituției, până la data de 20 septembrie 2019 (data poștei), respectându-se condițiile impuse de regulament.
Susținerea financiară a premiilor corespunzătoare celor 4 secțiuni ale concursului este asigurată de Primăria Orașului Panciu și Consiliul Județean Vrancea prin Centrul Cultural Vrancea. Lista câștigătorilor și lucrările realizate de ei vor fi postate pe site-ul concursului, pe canalul Youtube al concursului, pe site-ul Liceului Teoretic Ioan Slavici Panciu, precum și pe pagina web a profesorilor de religie vrânceni. „Câștigătorii concursului vor fi anunțați sâmbătă, 28 septembrie 2019, la ora 15.00, în cadrul festivității de premiere ce va avea loc în incinta Mănăstirii Brazi. Tot pe 28 septembrie, va debuta și cea de-a XV-a ediție a Zilelor Orașului Panciu, sărbătoarea de suflet a păncenilor de pretutindeni, la care îi invităm și îi așteptăm, cu mare drag, pe toți cei care iubesc orașul Panciu, precum și pe prietenii noștri din județul Vrancea și din țară!“, a adăugat primarul Iulian Nica.