Campania “28 Septembrie 2019 S.O.S. – Ambrozia”

Conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului a propus ca 28 septembrie 2019 să fie o zi a mișcării civice pentru mediu și sănătate cu implicare națională, când, într-o singură zi, prin efort comun, curățăm țara de AMBROZIE. Acest demers este inițiat ca urmare a răspândirii exagerate, atât la nivel județean cât și la nivel național, a ambroziei precum și a numeroaselor sesizări din partea cetățenilor care fac alergie la această plantă, lucru de altfel confirmat și de medicii alergologi prin numărul crescut de pacienți cu simptome de alergie la această plantă. Campania se va derula la nivel național și are drept scop combaterea plantei invazive Ambrosia Artemisiifolia – Iarba pârloagelor, atât pentru a preveni răspândirea polenului, cât și pentru reducerea rezervei de semințe pentru următorii ani. Pentru susținerea acestui demers, Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea a transmis către toate unitățile administrativ-teritoriale din județ invitația de mobilizare  a comunităților pentru desfășurarea de acțiuni de cosire pe domeniile publice aflate în administrare, aliniamente drumuri naționale și locale, precum și pe domeniile private (în curți și grădini). În județul Vrancea, unitățile implicate vor raporta în data de 30 septembrie 2019 la APM cantitățile colectate și suprafețele curățate.

Știri despre: ,