
Ora 9.30 – Ceremonial religios-militar de comemorare a eroilor Războiului de Reîntregire Națională și a artizanilor Marii Uniri din 1918. Locul desfășurării: Monumentul Eroilor – Centrul Orașului Panciu. Programul include:
- Parada Muzicii Militare a Garnizoanei Focșani pe traseul: Casa de Cultură Mihai Eminescu – Bdul. Independenței – Str. Nicolae Titulescu – Monumentul Eroilor;
- Te Deum în memoria eroilor care s-au jertfit pentru unitate națională;
- Alocuțiunile oficialităților locale, județene și ale invitaților;
- Ceremonialul depunerii coroanelor de flori;
- Recital de cântece patriotice susținut de Muzica Militară a Garnizoanei Focșani;
- Retragerea Muzicii Militare a Garnizoanei Focșani și a invitaților, pe traseul Monumentul Eroilor – Str. Nicolae Titulescu – Bdul. Independenței – Parcul Casei de Cultură Mihai Eminescu.
Ora 11.00 – Spectacol artistic, susținut de tinere talente locale și de interpreți consacrați ai folclorului românesc: Maria Murgoci și Ansamblul Folcloric Profesionist Țara Vrancei, Mihaela Gurău, Florin Vasilică și Grupul Teleormanul. Locul desfășurării: Casa de Cultură Mihai Eminescu Panciu – Bdul. Independenței nr. 10.
În deschiderea spectacolului, un moment special va fi dedicat festivității de decernare a plachetei aniversare Centenarul Marii Uniri. „Aniversarea Centenarului Unirii este un prilej de a-i omagia pe cei care, acum 100 de ani, au realizat visul strămoșilor noștri. Totodată, acest eveniment ne oferă ocazia de a le mulțumi tuturor colaboratorilor autorității locale păncene – personalități ale vieții publice, culturale, religioase, reprezentanți ai instituțiilor locale și județene – pentru implicarea în organizarea manifestărilor prin intermediul cărora Primăria Orașului Panciu a sărbătorit Anul Centenarului“, precizează primarul Iulian Nica.

