Instituția organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unui post de asistent medical comunitar şi a unui post de mediator sanitar la Serviciul beneficii sociale / Compartiment Asistenţă medicală comunitară. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în art. 3 din Anexa – Regulamentul – Cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin HG nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru postul de asistent medical comunitar, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții speciale: diplomă de şcoală sanitară postliceală sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale prin echivalare conform Hotărârii Guvernului nr.797/1997 privind echivalarea studiilor absolvenţilor liceelor sanitare, promoţiile 1976-1994 inclusiv, cu nivelul studiilor postliceale sanitare; vechime în specialitatea studiilor minimum 6 luni; certificat de membru O.A.M.G.M.A.M.R; adeverinţă de participare la concurs; eliberată de O.A.M.G.M.A.M.R – Vrancea și cunoştinţe de operare calculator – nivel minim.
Cei care doresc să susțină concurs pentru postul de mediator sanitar trebuie să aibă studii medii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat; diplomă/certificat de absolvire al cursului de formare ca mediator sanitar; vechime în funcţia de mediator sanitar: minim 6 luni și cunoştinţe de operare calculator – nivel minim. Dosarul de concurs, care se va depune in perioada 21.08.2019 – 03.09.2019 va conţine următoarele documente:
- a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare;
- b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de instituţie;
- d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
- e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
- f) adeverinţă eliberată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean conform art. 23 din Legea nr. 118/2019
- g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
- h) curriculum vitae.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
În cazul documentului prevăzut la lit. e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai tarziu pană la data desfăşurării primei probe a concursului. Actele prevăzute la lit. b) – d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea. Iată care este calendarul de desfăşurare a concursului – asistent medical comunitar şi mediator sanitar:
- – perioadă depunere dosare înscriere concurs: 21.08.2019 – 03.09.2019, ora 16,00;
- – selecţie dosare: 04.09.2019 – 05.09.2019;
- – afisare rezultate selecţie dosare: 05.09.2019, ora 15,30;
- – dată depunere contestaţie rezultate selecţie dosare: 06.09.2019, ora 13,30;
- – afişare rezultate contestaţii selecţie dosare: 09.09.2019, ora 15,30;
- – data desfăşurării probei scrise: 23.09.2019, ora 10,00;
- – afişare rezultate proba scrisă: 24.09.2019, ora 15,30;
- – dată şi oră limită depunere contestaţii probă scrisă: 25.09.2019, ora 15,30;
- – afişare rezultate contestaţii proba scrisă: 26.09.2019, ora 13,00;
- – dată desfăşurare probă interviu: 27.09.2019, ora 09,00;
- – afişare rezultate proba interviu 27.09.2019, ora 13,30;
- – depunere contestaţii rezultate proba interviu: 30.09.2019, ora 15,30;
- – afişare rezultate contestaţii proba interviu: 01.10.2019, ora 15,30;
- – comunicare rezultate finale: 01.10.2019, ora 15,30.
Relaţii suplimentare: la sediul instituţiei, Serviciul economic, resurse umane, administrativ / Compartiment resurse umane – secretarul comisiei de concurs, inspector Munteanu Maricela şi la telefon 0337.101.055.
BIBLIOGRAFIA pentru postul de asistent medical comunitar
1.OUG nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, cu modificările şi completările ulterioare;
2.OUG nr. 162/2008 -privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
3.Hotărarea nr. 2/2009 (OAMGMAMR) privind adoptarea Codului de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România;
4.Ordin nr. 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale;
5.Ordin nr. 393/630/4236/2017 (MMJS) – pentru aprobarea Protocolului de colaborare în vederea implementării serviciilor comunitare integrate necesare prevenirii excluziunii sociale şi combaterii sărăciei;
6.OUG nr. 18/2017 – privind asistenţa medicală comunitară aprobată prin Legea nr. 180/2017, cu modificările şi completările ulterioare;
7.HG. Nr. 324/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea , funcţionarea şi finanţarea activităţii de asitenţă medicală comunitară;
8.Mozes Carol, Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura Medicală, Bucureşti 2006;
9.Ghid de nursing, OAMMR, 2006 – Nicolae Gh, Timofte M, Gherghina V., Iordache L.;
10.Mama şi copilul de Emil Căpraru şi Herta Căpraru – Editura medicală 2014;
11.Contracepţie şi planificare familială, orice sursă de informare (Ministerul Sănătăţîi, Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală, Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului ).
BIBLIOGRAFIA pentru postul de mediator sanitar:
1.Legea nr. 272/2004, Republicată – privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările şi completările ulterioare;
2.OUG nr. 162/2008 -privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
3.Ordin nr. 393/630/4236/2017 (MMJS) – pentru aprobarea Protocolului de colaborare în vederea implementării serviciilor comunitare integrate necesare prevenirii excluziunii sociale şi combaterii sărăciei;
4.OUG nr. 18/2017 – privind asistenţa medicală comunitară aprobată prin Legea nr. 180/2017, cu modificările şi completările ulterioare;
5.HG. Nr. 324/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea , funcţionarea şi finanţarea activităţii de asitenţă medicală comunitară;
6.Educaţia pentru sănătate în familie şi în şcoală de Gheorghe Eugeniu Bucur şi Octavian Popescu – Editura Fiat Lux, ediţia a III-a revizuită şi adăugită.