Instituția vrânceană organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante de administrator, treapta I, la Compartimentul administrarea zonei de agrement „Crâng Petrești” din cadrul Direcției Administrarea Patrimoniului Public și Privat. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: studii medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat și vechime în muncă de minimum 3 ani și 6 luni. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 27 septembrie 2019, ora 13.30. Proba scrisă va avea loc pe 09 octombrie 2019, ora 11.00, urmând ca data și ora interviului să fie comunicate ulterior. Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
- cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
- carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
- cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
- adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
- curriculum vitae.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății. În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului. Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială a Consiliului Județean Vrancea.