Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan a semnat astăzi contractul de finanțare pentru proiectul intitulat „Reabilitare energetică și lucrări conexe centru DGASPC-VN-sat Petrești, comuna Vînători”. Valoarea totală a contractului este de 10.583.393,68 lei (2.228.082 euro), din care finanțarea nerambursabilă pentru implementarea proiectului, din fonduri europene este de 7.446.337,58 lei (1.567.650 euro), ceea ce reprezintă 98% din valoarea totală eligibilă aprobată, acesta fiind finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor. Obiectivul general al proiectului vizează creșterea eficienței energetice în clădirea publică Centru DGASPC prin derularea de lucrări de intervenție cu scopul termoizolării clădirii și modernizaăii instalației de preparare și distribuție a agentului termic și a apei calde menajere, inclusiv utilizarea de surse regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie. Perioada de implementare a proiectului este de 59 de luni, 14.06.2017-30.04.2022.