Ca urmare a faptului că incidența cazurilor COVID-19 în Municipiul Focșani a depășit 3 cazuri/1.000 locuitori, am demarat o campanie de informare a agenților economici în legătură cu restricțiile impuse de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vrancea prin Hotărârea nr. 190 privind stabilirea/menţinerea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei.
În acest sens, Hotărârea nr. 190 din 16.11.2020 a CJSU Vrancea, privind stabilirea/menţinerea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei a fost distribuită către un număr de aproximativ 200 agenți economici, care desfășoară activități de alimentație publică sau dețin săli de jocuri de noroc.
De asemenea, demarăm încă o campanie de informare a cetățenilor cu privirie la principalele măsuri de protecție, în vederea limitării pandemiei de COVID-19 prin afișarea acestora în piețe, locuri publice și mijloace de transport în comun.
Nu în ultimul rând, prin sistemul de alarmare a populației din Municipiul Focșani transmitem, de 2 ori pe zi (la orele 10.00 și 16.00) un mesaj de informare privind măsurile pe care cetățenii din Focșani au obligația să le respecte, în vederea limitării pandemiei.
Fac un apel public la agenții economici, dar și la cetățenii Municipiului Focșani să respecte regulile stabilite de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vrancea pentru a putea gestiona cât mai bine această situație de criză, în așa fel încât numărul cazurilor COVID-19 să nu mai crească.
Reamintesc agenților economici că, pe o perioadă de 14 zile, se stabilesc următoarele măsuri:
Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise.
Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in în aer liber, spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă.
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
În ceea ce privește cetățenii Municipiului Focșani, aceștia au următoarele obligații:
Să poarte mască de protecție cât să acopere nasul și gura atât în spațiile închise cât și în cele deschise, în afara locuinței.
Să nu iasă din case între orele 23.00 – 05.00, decât în caz de urgențe sau la serviciu.
Să păstreze distanța la cumpărături, în piață, la plata facturilor, utilităților, în mijloacele de transport.
Să evite adunările și locurile aglomerate.
Sănătatea are prioritate!
Cristi Misăilă