
Astfel, în urma implementării acestui sistem, administrația locală dorește eficientizarea serviciului de salubritate municipală, dar și reducerea zonelor unde sunt aruncate deșeuri, care reprezintă riscuri crescute de infectare a populației și de poluare a mediului înconjurător. Soluțiile ce urmează a fi propuse urmăresc descurajarea fenomenului de abandonare a gunoiului și împrăștiere a acestuia, precum și creșterea nivelului de reciclare prin implementarea sistemului de colectare selectivă a deșeurilor.
Ca măsură inovativă la nivelul municipiului Focșani, se are în vedere înlocuirea actualelor pubele cu unele îngropate, prevăzute cu sisteme de siguranță, ferite astfel de pericolul deteriorării sau supraîncărcării. Nu în ultimul rând, prin implementarea acestui sistem, populația va beneficia și de o micșorare a costurilor de salubrizare. Termenul de elaborare a „Documentului strategic integrat privind măsurile necesare în vederea implementării unor sisteme integrate de colectare selectivă a deșeurilor în municipiul Focșani” este de 6 luni.

