FOTO: Campioana olimpică Andreea Răducan aduce “Țara Campionilor” la Focșani

La sediul Primăriei Municipiului Focșani a avut loc recent, întâlnirea dintre președintele Federației Române de Gimnastică, campioana olimpică Andreea Răducan și conducerea administrației publice locale în vederea organizării la Focșani a unui eveniment sportiv în cadrul programului “HAI CU NOI ÎN ȚARA CAMPIONILOR”. La discuții au participat și reprezentanți ai Consiliului Județean Vrancea, Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, CSM 2007 și Clubul Sportiv Școlar Focșani. Acest program național de selecție a micilor talente în gimnastică s-a desfășurat în 2018 la Ploiești, Buzău și Arad, iar prima etapă din acest an va avea loc la Focșani pe data de 1 iunie 2019, cu ocazia aniversării Zilei Internaționale a Copilului.  Obiectivul întregului program, inclusiv a selecției de la Focșani, este asigurarea continuării practicării gimnasticii, prin atragerea către acest sport a unui număr cât mai mare de copii, în scopul formării și perfecționării unor generații valoroase de gimnaste și gimnaști începând cu ciclul olimpic 2024. Practic se dorește astfel să se pună bazele obținerii de noi rezultate pe plan mondial de către gimnastica românească. Tocmai de aceea primul pas în această direcție este reprezentat de selecția copiilor cu vârsta între 4-7 ani, copii ale căror calități fizice și pshice îi recomandă ca viitori performeri.