
„Mă bucur că această campanie a fost atât de bine primită în comunitate și doresc să mulțumesc tuturor voluntarilor – elevi, profesori, jandarmi, pompieri și, nu în ultimul rând, colegilor mei din Primărie și instituțiile din subordine, pentru responsabilitate, implicare, dar mai ales, pentru efortul depus! De asemenea, le mulțumesc pentru sprijinul deosebit, specialiștilor de la Ocolul Silvic Panciu și Direcția Silvică Vrancea, Protoieriei Panciu, precum și măicuțelor de la Mănăstirea Brazi, alături de stareța Eusebia Tașcă! Împreună, am contribuit la succesul acestei acțiuni! Peste ani, salcâmii plantați astăzi vor înfrumuseța zona și vor contribui la stabilizarea terenului! Bunul Dumnezeu să ne ajute să realizăm, în viitor, și alte campanii de împădurire!“, a declarat primarul Iulian Nica. Campania de plantare a puieților de salcâm de la Mănăstirea Brazi a făcut parte din programul activităților dedicate evenimentului mondial Ora Pământului 2019, la care orașul Panciu participă al unsprezecelea an, consecutiv.














