Consiliul Județean implementează proiectul ,,Transparență și integritate în administrația publică locală din județul Vrancea în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă, Componenta 1 CP1/2017 – Sprijinirea măsurilor referitoare la prevenirea corupției la nivelul autorităților și instituțiilor publice locale din regiunile mai puțin dezvoltate, Axa prioritară – Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, Operațiunea- Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice.
Astăzi, începând cu ora 11:00, are loc a doua sesiune ce se va organiza în Sala de ședințe a Consiliului Județean Vrancea. Reamintim că obiectivul general al proiectului îl constituie dezvoltarea unui sistem inovator și flexibil de prevenire a corupției, creșterea transparentei, eticii și integrității prin implementarea unor măsuri de prevenire a corupției, aplicarea unitară a mecanismelor, procedurilor și normelor de etică și integritate și îmbunătățirea cunoștințelor și competențelor în ceea ce privește prevenirea corupției la nivelul administrației publice locale din Vrancea, respectiv la nivelul celor 73 UAT-uri: 68 comune și 5 orașe, precum și la nivelul Consiliului Județean Vrancea, pe parcursul a 12 luni, începând cu 13.08.2018.
De asemenea, proiectul își propune să desfășoare campanii de informare și formare pentru reprezentanți dintre aleșii locali (consilieri locali, consilieri județeni, primari, viceprimari, Președintele, Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea) precum și pentru personalul de conducere și execuție care își desfășoară activitatea în administrația publică locală din Județul Vrancea (73 UAT-uri: 68 comune și 5 orașe, la care se adaugă Consiliul Județean Vrancea). Aceste campanii vor fi realizate prin intermediul a patru sesiuni de informare.
La sesiuni vor participa cate 50 de persoane (aleși locali și personal de conducere și execuție din cadrul administrațiilor publice locale, precum si cetățeni). In cadrul acestora va fi invitat un specialist care sa informeze participanții asupra eticii, integrității, prevenirii și combaterii corupției. Acesta va coordona activitatea participanților, lucrând împreună cu ei la un studiu de caz referitor la implementarea măsurilor anticorupție la nivelul fiecărui UAT: vor fi analizate riscurile, beneficiile și consecințele acestor măsuri. Sesiunile vor cuprinde de asemenea secțiuni dedicate conștientizării în domeniul protecției mediului, a dezvoltării durabile și egalității de șanse.
Valoarea contractului de finanțare este de 398 965,70 lei, din care valoare eligibilă nerambursabilă: 390 986,39 lei (valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE: 33 120,85 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 51 856,54 lei), iar cofinanțarea beneficiarului în valoare de 7 979,31 lei.