În contextul aniversării a 160 ani de la Unirea Principatelor Române, la ora 12:00 la Cercul Militar din Focșani, a avut loc şedinţa solemnă a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România şi a Uniunii Consiliilor Raionale din Republica Moldova. Ședința comună reprezintă o oportunitate pentru impulsionarea agendei bilaterale, în perspectiva viitorului european al Republicii Moldova și avansarea proiectelor bilaterale de cooperare de relevanță strategică.
Pe ordinea de zi a ședinței solemne au fost prevăzute discuții bilaterale între reprezentanții UNCJR și UCRM, aprobarea acțiunilor și bugetului UNCJR pe anul 2019, prezentarea Raportului UNCJR pentru anul 2018. Printre invitații prezenți la ședința solemnă s-au aflat președintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, viceprim-ministru și ministru al Mediului, Grațiela Gavrilescu, ministrul Tineretului și Sportului, Constantin Bogdan Matei, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif și secretarul General al Guvernului, Toni Greblă.
„Încerc un profund sentiment de mândrie că în calitate de reprezentanți ai tuturor teritoriilor locuite de români, ne întâlnim aici, la Focșani, pentru prima dată de la cei 160 de ani de la Unirea Principatelor Române. Noi, gazdele dumneavoastră, vă întâmpinăm cu onoare în Focșani, care, chiar dacă nu a ajuns capitala statului român modern, este orașul istoric în care s-a înfăptuit realmente Unirea Principatelor Române, prin desființarea granițelor la 22 mai 1862. (….) Închei prin a rosti îndemnul lui Alexandru Ioan Cuza rostit în Proclamația Sa către țară din 11 decembrie 1861: „Vă iubiți patria, veți ști a o întări!”Iar astăzi, la 160 de ani de la Unirea Principatelor Române și în vremurile ce vor veni acest gând să ne însoțească în tot ce vom discuta și hotărî” a declarat președintele UNCJR, Marian Oprișan în deschiderea lucrărilor.
La rândul său, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu l-a felicitat pe președintele Marian Oprișan „pentru această inițiativă extraordinar de frumoasă care încearcă într-un fel să repună în valoare pentru istoria noastră ce a însemnat orașul Focșani la momentul unirii.“ Viceprim-ministrul și ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat că această întâlnire este „încă o dovadă pentru frăția noastră. Frați de cruce fiind, nimic nu ne poate despărți și cred că este o dovadă în plus că și peste 160 de ani, cei care își vor aminti de noi, vor sărbători în același fel așa cum sărbătorim noi astăzi ceea ce au realizat înaintașii noștri“.
Președintele Uniunii Consiliilor Raionale din Republica Moldova, Veaceslav Burlac, consideră că este o onoare că această ședință are loc în Focșani. „Chiar dacă Focșaniul nu a ajuns capitala României, astăzi se face un eveniment istoric. Sunt convins că în perioada în care România deține președinția Uniunii Europene, dar și pe viitor vor fi inițiate proiecte care vor propulsa relațiile dintre consiliile județene din România și raioanele din Republica Moldova“.