Reprezentanții CNAIR au prezentat la Consiliul Județean Vrancea, traseele luate în calcul pentru realizarea drumului de mare viteză (autostradă): Buzău – Focșani și Focșani-Bacău

Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au prezentat astăzi autorităților județene vrâncene mai multe variante a drumului expres de mare viteza (autostradă) Buzău-Focșani și Focșani-Bacău în vederea identificării traseului cel mai convenabil pentru realizarea celor două tronsoane. La întâlnirea ce a avut loc la Sala Mare de Ședințe, din cadrul Consiliului Județean Vrancea, au fost prezenți cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Vrancea, doi reprezentanți ai CNAIR, proiectantul contractant, o parte dintre primarii unităților administrative pe unde ar urma să treacă drumul de mare viteză, reprezentanți ai APM, MapN, ANIF, Secției de Drumuri Naționale, SGA, ISU și alți șefi de servicii deconcentrate.

Lucrarea se află la acest moment, în faza de elaborare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic și urmează a fi finalizată până în noiembrie 2020. Aceasta beneficiază de finanțare nerambursabilă alocată în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. În cadrul discuțiilor reprezentanții CNAIR au prezentat mai multe variante ale drumului expres de mare viteză (autostradă) Buzău-Focșani și Focșani-Bacău, în vederea identificării traseului cel mai convenabil pentru realizarea celor două tronsoane. Tronsonul Buzău-Focșani ar urma să aibă o lungime de 72 de kilometri, valoarea contractului de elaborare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic este de 13.933.291,10 lei fără TVA, iar durata acestuia este de 24 de luni. Al doilea tronson Focșani- Bacău ar urma să aibă o lungime de 110 km, valoarea contractului de elaborare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic este de 20.123.408,52 lei fără TVA, iar durata acestuia fiind de 24 luni.

Obiectul principal al proiectului este îmbunătățirea condițiilor de circulație la nivel de rețea rutieră națională de transport, inclusiv sub aspect de siguranță rutieră, reducerea emisiilor poluante, reducerea costurilor de operare, răspunzând astfel cerințelor de dezvoltare economică concretizate prin adaptarea rețelei rutiere naționale la cererea reală de transport. În următoarea perioadă, toți cei prezenți la întâlnire vor trebui să vină cu propuneri pentru a alege cea mai fiabilă variantă de traseu pentru drumul de mare viteză.