
Derulat în cadrul proiectului ORA SĂ ȘTIM, Atelierul de lectură în familie îşi propune să ofere copiilor prilejul de a descoperi lumea fascinantă a ştiinţelor observând, adresând întrebări, formulând idei şi ipoteze legate de știință, tehnologie, informatică şi matematică (ŞTIM). Copiii vor descoperi lumea fascinantă a ştiinţei prin intermediul experimentelor şi activităţilor practice. Atelierul are în vedere dezvoltarea limbajului, lărgirea ariei de cunoaștere, stimularea și dezvoltarea creativității și a gândirii libere. Organizată de către LitWorld şi marcată anual în întreaga lume, începând cu anul 2012, Ziua Internațională a Cititului Împreună este un eveniment global la care participă milioane de oameni din peste 100 de ţări.

