
De asemenea, cu prilejul împlinirii a 170 de ani de la naștere, va fi evocată personalitatea scriitorului focșănean Dumitru (Dimitrie) Constantin Ollănescu-Ascanio, dramaturg, poet și traducător junimist, membru titular al Academiei Române. Pe tot parcursul zilei vor putea fi audiate voci din fonoteca de aur recitând din marea poezie românească. Expoziția de carte de poezie a scriitorilor vrânceni de ieri și de azi va întegi mozaicul poetic dedicat zilei poeziei. Ziua Internațională a Poeziei este pe data de 21 martie și este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. De asemenea, „Ziua internațională a poeziei” urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor.

