În perioada 12 – 19 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Vrancea au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului, la persoane bănuite de operațiuni fără drept cu articole pirotehnice.
Cu această ocazie, au fost identificate 231 de kilograme de articole pirotehnice, ce au fost ridicate în vederea confiscării.
Cercetarile sunt continuate, sub supravegherea procurorilor de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.
Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și al Serviciului Acțiuni Speciale Vrancea.
În perioada imediat următoare, poliţiştii vor continua controalele privind deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice.
Reamintim pe această cale că în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 1 din H.G. nr 536/2002 modificată, „articolele pirotehnice pot fi comercializate doar în spaţii destinate vânzării unor astfel de articole numai după obţinerea autorizaţiei de a le deţine şi comercializa din partea inspectoratului teritorial de muncă şi a inspectoratului de poliţie judeţean/Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi după obţinerea acordului unităţii inspectoratului pentru situaţii de urgenţă în a cărei rază de competenţă funcţionează.”
De asemenea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995, republicată, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă următoarele fapte:
- orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;
- comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
- comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
Totodată , adresăm rugămintea tuturor părinților de a supraveghea copiii pentru a nu le permite deținerea și utilizarea de articole pirotehnice din categoriile F2-F4, P1, P2, T1 și T2, ce sunt folosite doar de pirotehnicieni autorizați pentru a preveni posibile fapte de distrugere, incendieri sau chiar vătămari ale sănătății și integrității corporale.