Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a emis o informare pentru beneficiarii schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” aferentă Măsurii 8, Submăsura 8.1.
Potrivit unui comunicat al APIA remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO, sesiunea de depunere a cererilor de plată din anul 2020 aferentă Măsurii 8 „Investiții în dezvoltarea zonelor împădurite și îmbunătățirea viabilității pădurilor”, Submăsura 8.1 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 se va desfășura în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 51/19.02.2020.
Formularul – tip de cerere de plată pentru anul 2020 se adresează beneficiarilor care au semnat angajamentul privind acordarea sprijinului financiar prin schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” și au înființat plantația forestieră, în cadrul sesiunilor în desfășurare.
Beneficiarii care au semnat și depus angajamentele la Centrele judeţene/locale APIA şi al Municipiului Bucureşti pot înființa plantația forestieră în termen de doi ani calendaristici de la semnarea angajamentului.
În vederea asigurării controlului la fața locului, care se efectuează de către Gărzile Forestiere, în perioadele optime pentru constatarea corectitudinii efectuării lucrărilor în conformitate cu normele tehnice și cerințele fișei tehnice a Măsurii 8, a fost introdusă obligativitatea beneficiarilor de a anunța Gărzile Forestiere, în termen de 10 zile lucrătoare de la finalizarea lucrărilor de înființare/împrejmuire/refacere întreținere/îngrijire, în vederea efectuării verificărilor în teren. Notificarea privind înștiințarea Gărzii Forestiere în vederea efectuării controalelor pentru înființarea și executarea lucrărilor în plantația forestieră este prevăzută în Anexa nr. 3 la OMADR nr. 51/19.02.2020.
Sursa: agrointel.ro