Modificarea interiorului în mașini reprezintă una din măsurile de protecție pentru infectarea cu coronavirus, în special în domenii precum transportul de persoane. Registrul Auto Român spune că există o serie de modificări care pot fi realizate în anumite condiții astfel încât să nu fie nevoie de omologarea lor și a vehiculului. Pe de altă parte, unele schimbări implică automat și reomologarea mașinii.
Registrul Auto Român (RAR) recomandă folosirea unor materiale ușoare, transparente și flexibile ca panouri despărțitoare din interiorul mașinilor. Fixarea panourilor trebuie să se realizeze prin soluții tip Velcro („scai”) sau adezive care să permită demontarea ușoară pentru igienizare.
„RAR înțelege necesitatea unei protecții adecvate a participanților la trafic în această perioadă, atât a conducătorilor auto, cât și a pasagerilor, motiv pentru care recomandă utilizarea unor soluții temporare ușoare”, au spus reprezentații instituției, notează Mediafax.
RAR spune că montajul pe vehicul nu trebuie să:
– să interfereze cu vreun echipament de siguranță cum ar fi centuri de siguranță sau airbag.
Pentru astfel de modificări poate fi utilizat și suportul tetierelor pentru fixare/susținere.
Peretele despărțitor fix are nevoie de reomologarea mașinii
„În conformitate cu legislația națională, în situația în care configurația unui vehicul este modificată în raport cu parametrii avuți în vedere la omologare, vehiculul se supune reomologării, fiind necesară refacerea tuturor încercărilor pentru sistemele afectate de modificare”, au explicat aceștia.
RAR atrage atenția că montarea unor panouri fixe pe autoturisme, în spatele conducătorului auto, are impact asupra mai multor elemente constructive și implică reverificarea respectării cerințelor din reglementările aplicabile, cum ar fi instalarea și ancorarea centurilor de siguranță, omologarea scaunelor și absorbția de energie, proeminențele interioare, geamurile de securitate, impactul frontal și lateral, incluzând sistemele airbag din scaune și cele cortină, încălzirea și ventilația.
„Având în vedere echipamentele uzuale ale vehiculelor de fabricație recentă, spre exemplu sistemele airbag cortină, sau dimensiunile interioare ale majorității autoturismelor utilizate în regim de taxi în România, montajul unor panouri fixe ar conduce la imposibilitatea obținerii reomologării. Deloc de neglijat ar fi și costurile mari implicate de verificările de reomologare și perioada de timp necesară efectuării testelor respective”, au mai precizat reprezentanții RAR.