CFR Călători informează că începând din 27 octombrie 2019, se va trece la ora Europei Orientale, ora 4 AM devenind ora 3 AM, schimbare care nu modifică mersul trenurilor în vigoare.
În noaptea 26/27 octombrie 2019, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.
Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.
Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 27 octombrie 2019, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, trenurile vor circula după orele din mersul de tren în vigoare.