Cristi Misăilă: Am reluat lucrările de construire a trotuarelor și pistelor de bicicletă pe Șoseaua de Centură a Municipiului Focșani.

În cadrul proiectului de resistematizare a traficului din Municipiul Focșani vrem să transformăm șoseaua de centură a orașului într-un adevărat bulevard care să ofere condiții civilizate de trafic pentru șoferi, pietoni dar și pentru bicicliști.
În premieră, am realizat un sistem de iluminat public pentru toată Centura Municipiului iar acum se lucrează la sistemul de canalizare și amenajarea trotuarelor, pistelor de bicicletă, a stațiilor de autobuz.
În cadrul acestui proiect vom construi și două sensuri giratorii pe șoseaua de centură, la intersecția cu str. Revoluției și la intrarea dinspre Golești. În paralel pregătim documentația tehnică pentru reabilitarea în întregime a aceste artere rutiere afectată de traficul greu din ultimii ani.
Din fericire, a fost finalizat, la finalul anului trecut, tronsonul din Autostrada A7 care asigură legătura între Focșani și Buzău iar majoritatea camioanelor preferă această nouă variantă, mai rapidă decât DN2-E85.





Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani