Pentru că faptele sunt mai importante decât vorbele, îi informez pe cetățenii din municipiul Focșani că în urma demersurilor pe care le-am întreprins în cadrul Asociației Municipiilor din România (AMR) a fost aprobată OG 8/2025 prin care specialiștii în domeniul sănătății vor avea prioritate la repartizarea locuințelor destinate tinerilor.
Ca urmare a acestei prevederi legislative, în perioada următoare voi propune Consiliului Local Focșani un proiect de hotărâre prin care să modificăm criteriile din regulamentul de repartizare a locuințelor ANL și să venim în sprijinul cadrelor medicale care doresc să facă o carieră în orașul nostru și care nu au locuință.
Consider că medicii tineri trebuie să aibă prioritate la obținerea unei locuințe pentru a-i determina pe aceștia să rămână în Municipiul Focșani unde este nevoie de servicii medicale cât mai diversificate.
De altfel, și până acum am sprijinit instalarea medicilor în Municipiul Focșani ori de câte ori a existat o solicitare din partea conducerilor celor două mari spitale de urgență din oraș.
În ultimii patru ani, Primăria Municipiului Focșani a oferit șapte locuințe de serviciu din fondul locativ pentru medicii din orașul nostru.
Patru locuințe au fost oferite medicilor de la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” iar trei locuințe pentru cadrele medicale de la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Popescu” din Focșani.
Revenind la inițiativa de a prioritiza viitoarele repartiții la ANL, fac precizarea că aceasta se va face în limita fondului locativ disponibil.
Vor fi luate în considerare atât locuințele libere dar și cele care urmează a fi finalizate în cadrul unor obiective de investiții aprobate și aflate în derulare în orașul nostru.
Anul trecut, am semnat autorizația de construire pentru primele blocuri din noul cartier ANL care vor fi ridicate în orașul nostru după mai mulți ani, pe Calea Munteniei, nr. 57.
Agenția Națională de Locuințe, cea care finanțează investiția, a început lucrările la două blocuri cu 28 locuințe pentru tineri și 28 locuințe de serviciu pentru cadre medicale.
Blocurile vor avea câte două scări și un regim de înălțime D+P+2E+M. Vor fi apartamente cu 1-3 camere, urmând să fie amenajate inclusiv spațiile comune, respectiv parcări, alei, spații verzi.
Punem în administrarea municipiului nostru suflet, responsabilitate și viziune!
Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani