Cristi Misăilă: Luni dimineață, 17 februarie 2025, am avut o ședință de lucru cu șefii direcțiilor și serviciilor din cadrul Primăriei

Luni dimineață, 17 februarie 2025, am avut o ședință de lucru cu șefii direcțiilor și serviciilor din cadrul Primăriei, dar și cu subordonatele municipalității.
Primele discuții au vizat măsurile luate, încă de azi noapte, pentru deszăpezirea orașului în vederea unui trafic cât mai bun în condiții de iarnă.
Alături de colegii de la Direcția de Dezvoltare Servicii Publice (DDSP) Focșani și de la Salubrizare și Servicii Publice (SSP) SA Focșani, m-am asigurat personal că focșănenii pot circula fără probleme pe toate arterele din oraș.
Aproximativ 10 utilaje și 100 de angajați ai DDSP și SSP, cât și cei care sunt obligați să efectueze muncă în folosul comunității sunt pe teren și vor rămâne în activitate atâta timp cât va fi nevoie, mai ales că avertizările meteo anunță ninsoare și în restul zilei de azi.
Pregătirile pentru ședința ordinară a Consiliului Local Focșani din această lună și viitorul buget al Municipiului Focșani au fost următoarele puncte pe ordinea de zi a ședinței de lucru.
Astfel, am avut primele discuții despre proiectul de buget pentru acest an, dar și despre investițiile pe care vrem să le realizăm sau să le continuăm în Municipiul Focșani.
Va fi realizată o analiză a proiectelor pe care le avem în implementare, dar și a investițiilor pe care vrem să le realizăm în oraș astfel încât să asigurăm fondurile necesare pentru toate lucrările.
O prioritate va fi secțiunea de dezvoltare deoarece trebuie să continuăm proiectele de modernizare ale orașului nostru.


Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani