Astăzi, 8 mai, Ziua mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii onorăm munca extraordinară a voluntarilor și personalului care, prin implicare şi compasiune, aduc speranță și alinare oamenilor care au nevoie de protecție, asistență medicală, ajutor social și solidaritate.
Spiritul de solidaritate şi ajutorul necondiţionat oferit de voluntarii și personalul Filialei Crucii Roșii Vrancea persoanelor care trec prin momente grele ale vieţii oferă o rază de speranță și încredere în umanitate.
În Municipiul Focșani am susținut întotdeauna acțiunile și proiectele umanitare derulate de Crucea Roșie Vrancea.
Un exemplu al bunei colaborări este serviciul social asigurat prin Adăpostul de Noapte Bahne, pentru persoane adulte fără locuință, unde asigurăm cofinanțarea activității prin bugetul local și Direcția de Asistență Socială Focșani.
Le adresez toată recunoștința și respectul meu atât voluntarilor, angajaților dar și președintelui filialei, Jenică Lazăr și directorului de la Crucea Roșie Vrancea, Rodica Davidean pentru proiectele umanitare realizate atât în Municipiul Focșani, în județul Vrancea dar și la nivel internațional.
La Mulți Ani, Crucea Roșie Română!
La mulți Ani, Crucea Roșie Vrancea!
Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani