Am obținut de la Distrigaz Sud suplimentarea numărului de branșamente care pot fi realizate în cadrul proiectului de extindere a rețelei de gaze naturale în Cartierul Mândrești.
O soluție prin care venim în sprijinul cetățenilor care inițial nu au dorit să se racordeze sau care, la momentul demarării procedurilor pentru rețeaua de gaze, nu aveau o locuință în acest cartier.
Cetățenii care doresc să se racordeze la viitoarea rețea de gaze naturale trebuie să transmită o solicitare către Primăria Municipiului Focșani, până la data de 9 mai 2025, la adresa de email : primarie@focsani.info.
Solicitările sunt considerate eligibile dacă pe terenul care se dorește a fi racordat există un punct de consum, respectiv o construcție autorizată sau dacă este emisă o autorizație de construcție valabilă în scopul edificării unei construcții.
Solicitările care urmează să fie transmise către Primăria Municipiului Focșani trebuie să conțină numele și prenumele solicitantului, adresa punctului de consum dar și un număr de telefon pentru a fi contactat, ca să existe o modalitatea facilă de comunicare în scopul întocmirii evidenței solicitărilor.
Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani