Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în cazul bărbatului accidentat grav marți după-amiază într-un accident produs pe un drum forestier din comuna Năruja. “La data de 29 octombrie a.c., ora 15.38, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Vidra au fost sesizați de un bărbat din comuna Năruja cu privire la faptul că în timp ce conducea un tractor forestier, pe un drum forestier din extravilanul comunei Năruja, a pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat cu acesta, moment în care un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Năruja, care se afla împreună cu el în cabina tractorului, a fost aruncat din utilaj și prins cu picioarele sub cabina acestuia.
În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, a anunțat IPJ Vrancea.