La data de 07 martie a.c., ora 19.00, polițiștii Biroului Rutier Focșani s-au sesizat din oficiu despre faptul că un tânăr de 24 de ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul București din localitate, la intrarea într-o stație peco, ar fi acroșat o bordură, oprindu-se apoi în parcarea stației de carburanți.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 7 martie a.c., ora 20.15, polițiștii din Panciu au depistat un bărbat de 30 de ani, din comuna Câmpuri, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 L, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, rezultat 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 8 martie a.c., polițiștii din Golești au depistat un tânăr de 22 de ani, din comuna Milcovul, în timp ce conducea un autoturism pe DN23 A Milcovul, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie auto.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 7 martie a.c., ora 22.45, polițiștii rutieri au depistat pe Bulevardul Brăilei din municipiul Focșani un bărbat de 38 de ani din localitate, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării privind prezența unor substanțe cu efect psihoactiv, acesta a relevat prezența unei astfel de substanțe.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 8 martie a.c., ora 10.00, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Focșani, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în Piața Moldovei din localitate, au observat un bărbat și o femeie, care transportau un bagaj voluminos.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, a fost identificat un bărbat de 53 de ani de orașul Odobești, iar cu ocazia efectuării controlului bagajelor au fost depistate mai multe pachete de țigarete de diferite mărci, existând suspiciunea că acestea ar proveni din contrabandă.
Pachetele de țigări au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a se efectua cercetări pentru stabilirea provenienței acestora și luarea măsurilor ce se impun.
În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art 270, alin. 3 din Legea 86/2006.