O explozie provocată de scăpările de gaze de la o butelie a avut loc, aseară, la un apartament de pe Aleea Căminului din Focșani.
A intervenit Detașamentul de Pompieri Focșani cu 2 autospeciale de stingere, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și modulul SMURD. Echipajul SAJ, prezent la fața locului, a preluat 1 victimă, conștientă, de sex masculin, în vârstă 52 ani, cu traumatism cranian și arsuri de gradul II pe cca. 30% din suprafața corpului. Au fost evacuate 10 persoane.
Conform evaluării efectuată de personalul specializat, structura de rezistență a blocului nu a fost afectată.