Oamenii mai presus de orice!
În cadrul ședinței Colegiului Prefectural din data de 27.07.2023, Prefectul județului Vrancea, Nicușor Halici, a propus un proiect de hotărâre privind adoptarea unor măsuri pentru eficientizarea activității de monitorizare a modului de desfășurare a serviciilor sociale rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități și copiilor, în centrele din județul Vrancea.
Proiectul de hotărâre prevede ca A.J.P.I.S. Vrancea, D.S.P. Vrancea, D.S.V.S.A. Vrancea si C.J.P.C. Vrancea să desfăşoare lunar activități de monitorizare în centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități și în centrele pentru copii, conform unei planificări comune, iar I.S.U. Vrancea şi I.P.J. Vrancea vor efectua acțiuni de verificare în centrele anterior menţionate, conform planurilor proprii.
Conducătorii instituțiilor nominalizate vor prezenta în cadrul ședințelor Colegiului Prefectural rezultatele acțiunilor desfășurate în luna anterioară precum și măsurile dispuse.
“Deoarece primăriile nu au reglementată posibilitatea de verificare a autorizațiilor sau avizelor de funcționare ale centrelor rezidențiale, vreau ca fiecare dintre dumneavoastră, acolo unde aveți responsabilități sau colaborare directă cu Serviciile de Asistență Socială din cadrul primăriilor, să solicitați informații despre existența unor astfel de centre rezidențiale, pentru a putea verifica condițiile și standardele de calitate ale serviciilor sociale oferite rezidenţilor, în încercarea de a evita pe viitor alte surprize neplăcute. Dacă în urma controalelor efectuate se constată situații deosebite ce pot pune în pericol viața și sănătatea oamenilor, acestea îmi vor fi aduse la cunoștință cu celeritate pentru ca împreună să luăm cele mai bune decizii” a declarat Prefectul județului Vrancea, Nicușor Halici.
Proiectul a fost adoptat cu unanimitate de voturi.