Peste jumătate dintre candidații la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021, au depus contestații după afișarea rezultatelor.
Inspectorii din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Vrancea au transmis că au depus contestații 1.077 din cei 2.150 de candidați înscriși la această sesiune după ce au fost nemulțumiți de notele obținute.
„La Limba și literatura română sunt 507 contestații depuse, la Matematică sunt 201 contestații, la Istorie 104, iar la proba la alegere a profilului și a specializării sunt 265 de contestații‟, potrivit sursei citate. Rezultatele finale vor fi făcute publice vineri, 9 iulie. Rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 64,82 %. Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 68,74 %, iar pentru promoțiile anterioare – 22,43%. Au promovat 1332 de candidați, dintr-un total de 2055 de candidați prezenți.