Pompierii militari au continuat misiunile de evacuare a apei acumulate în gospodăriile din Biliești și Suraia. În ultimele 24 de ore, în localitatea Biliești, pompierii au acționat pentru evacuarea apei din 22 de beciuri, 6 curți și 5 cămine hidrofor, iar la Suraia pentru evacuarea apei acumulate în 12 gospodării.
Totodată, la solicitarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, pompierii militari au intervenit în sprijin cu personal, tehnică și accesorii de intervenție, în localitatea Vadu Roșca, pentru realizarea unei zone de siguranță, prin îndiguire, cu saci nisip, iar cu ajutorul motopompelor, s-a acționat simultan, pentru evacuarea apei dintr-un canal de desecare. Astăzi forțele de intervenție continuă operațiunile de înlăturare a efectelor hidrometeorologice periculoase.
De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea informează cetățenii că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o serie de avertizări pentru perioada 24-25 iunie a.c., ce vizează disconfortul termic ridicat, ca efect al caniculei și temperaturilor extreme, ce se vor manifesta în această perioadă, în toate regiunile tării. În județul Vrancea sunt prognozate temperaturi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar pe timpul nopții acestea nu vor scădea sub 20 de grade.
Chiar dacă termometrele arată peste 30 grade, în zonele montane și pe arii restrânse în restul țării, se vor mai semnala averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină. Astăzi și mâine disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.