Polițiștii au mers în școlile din Jitia, Vintileasca și Dumitrești, în cadrul campaniei „Siguranța Școlară – Prioritatea Poliției Vrâncene”

Polițiștii vrânceni au continuat activitățile în cadrul Campaniei Siguranța Școlară- Prioritatea Poliției Vrâncene”.

În data de 19 mai, polițiștii Biroului Siguranța Școlară și cei de la ordine publică au desfășurat activități la școlile din comunele Jitia, Vintileasca și Dumitrești. La activitățile desfășurate la unitățile de învățământ au participat 160 de elevi și cadre didactice. Celor mici le-au fost explicate pe înțelesul lor modalitățile de siguranță în mediul online, în calitate de pietoni, dar și pentru siguranța bunurilor personale. Informațiile au fost transmise prin intermediul unor mesaje sub formă de rimă și imagini. Recomandările sub formă de autocolante au fost afișate în mijloacele de transport școlar pe geamurile laterale, în dreptul scaunelor auto ce sunt ocupate zilnic de micii pasageri.

 Campania a fost inițiată la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea în luna noiembrie 2020, având drept scop consolidarea climatului de siguranță în mediul școlar, care continuă să reprezinte o prioritate națională și locală. Având în vedere faptul că minorii sunt categoria de persoane care prezintă un risc ridicat de implicare în activități infracționale sau de victimizare, aceștia necesită o atenție sporită din partea polițiștilor, atât în ceea ce privește limitarea comportamentelor antisociale, cât și din punct de vedere al măsurilor de autoprotecție adoptate. “Lecțiile” despre siguranță vor fi continuate de polițisți până la începerea vacanței de vară”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.