Având în vedere începerea anului școlar 2020-2021 și asigurarea asistenței medicale preșcolarilor și elevilor din cele 27 unități de învățământ din oraș, Primăria Municipiului Focșani, prin Direcția de Asistență Socială Focșani, a alocat sumele pentru achiziționarea materialelor necesare în vederea prevenirii și combaterii infecției cu COVID-19 în rândul elevilor. Pe durata prezenței elevilor în unitățile de învățământ, supravegherea stării de sănătate a acestora se va realiza de către personalul medical aferent, angajat sau desemnat.
Triajul epidemiologic va fi efectuat zilnic TUTUROR preșcolarilor și elevilor. Controlul va avea loc înainte de intrarea în unitate, de către medic și/sau asistentul medical, care va asigura totodată și asistența medicală pe întreaga durată a desfășurării activităților școlare. Personalul medical care va efectua triajul va fi echipat confom normelor standard de echipare: halat impermeabil, bonetă, ochelari de protecție/vizieră, mască chirurgicală, mănuși și botoși de unică folosință, în vederea respectării prevederilor Ordinului 5487/1494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-Cov-2.
În acest sens, Primăria Municipiului Focșani, prin Direcția de Asistență Socială Focșani, a asigurat la nivelul celor 37 de cabinete medicale (29 cabinete de medicină generală și 8 cabinete stomatologice) și de medicină dentară din cadrul unităților de ȋnvățămȃnt, materiale sanitare, dezinfectanți și materiale de curățenie în valoare totală de 81306 lei, astfel:
– Medicamente în sumă de 12.454 lei cu TVA;
– Materiale sanitare în sumă de 53.629 lei cu TVA;
– Dezinfectanți în sumă de 14.509 lei cu TVA;
– Materiale de curățenie în sumă de 714 lei.