PSD Vrancea: “Guvernul Ciolacu alături de noi, vrâncenii!”

 Premierul Marcel Ciolacu dovedește în permanență că este la cârma unui guvern responsabil și apropiat de români, un guvern care administrează țara și resursele ei în folosul românilor și pentru binele tuturor comunităților!

Astăzi, Adrian-Ioan VEȘTEA, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat ordinul pentru finanțarea unor proiecte de dezvoltare a rețelelor de apă și canalizare în județul Vrancea, pentru 20 de localități cu valoare însumată de 96.680.593 lei.

“Acesta este un alt exemplu, prin care, demonstrez încă o dată, că nu am uitat ce am spus când am revenit în Vrancea, că voi pune serios umărul la dezvoltarea acestui județ. Ne-am angajat că vom rămâne în slujba țării și vom face și tot ceea ce ține de noi pentru dezvoltarea acesteia. Vreau să-i asigur în continuare pe primarii din județul Vrancea de tot sprijinul meu ca român, dar și ca reprezentant al Guvernului României în județul Vrancea. Este o dovadă în plus a faptului că PSD este un partid al poporului și toate resursele disponibile sunt alocate cu prioritate pentru dezvoltarea comunităților în care trăim. Așa să ne ajute Dumnezeu! ” a declarat președintele P.S.D. Vrancea, Nicușor Halici.