Update: Tânărul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
UPDATE: Începând cu ora 08.30, tânărul de 25 de ani, din municipiul Focșani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor a fost reținut pentru 24 ore de către Parchetul de pe langă Tribunalul Vrancea.
În urma activităților efectuate cu operativitate de polițiști, au fost identificați doi tineri în vârstă de 21, respectiv 25 de ani, unul dintre aceștia fiind principalul suspect în săvârșirea faptei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infractiunii de tentativă de omor, de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea
–
La data de 19 februarie a.c., ora 20.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au fost sesizați despre un scandal ce ar fi avut loc pe bulevardul Unirii, în zona „Big”.
Cu ocazia deplasării la fața locului polițiștii au identificat un tânăr, care prezenta urme de înțepare in zona abdomenului cu un obiect ascuțit. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, starea sa fiind stabilă. Polițiștii efectuează cercetări pentru identificarea autorului și tragerea sa la răspundere penală.