Acum 66 de ani, un mic sat din judeţul Vrancea, Răstoaca, a intrat în istoria rezistenţei contra comunismului.
La 12 ianuarie 1958, sute de ţărani s-au adunat pentru a protesta împotriva comasării terenurilor lor în cadrul celor două gospodării colective înfiinţate în comună, strigând hotărât că nu vor colectivizare.
Revolta a luat amploare când ţăranii au invadat clădirea Sfatului Popular, au ars cererile de comasare a terenurilor, au distrus firma Gospodăriei Agricole Colective „Viaţa nouă” și au bătut mai mulți reprezentanți ai autorităților.
Intervenţia Securităţii a fost promptă, satul fiind încercuit cu maşini şi armament. Starea de asediu a durat două zile, timp în care locuitorilor nu li s-a permis să părăsească curţile.
În noaptea de 13 spre 14 ianuarie au început arestările, continuând și în noaptea de 18 spre 19 ianuarie.
Cei arestaţi au fost duşi la Securitatea din Galaţi. Din peste o sută de persoane arestate, 40 au fost trimise în judecată, primele sentințe variind între 8 ani de închisoare corecţională pentru “uneltire contra ordinii sociale” și 20 de ani de muncă silnică, plus confiscarea averii, pentru “acte de teroare”.
În urma condamnării, răsculaţii din Răstoaca au fost transportaţi în lanţuri la penitenciarul Gherla, apoi la Periprava, Strâmba, Salcia și alte închisori ale regimului comunist.
Condiţiile de detenţie erau inumane, cu doar 80 de grame de pâine şi o zeamă pe zi, muncă silnică și umilințe greu de imaginat.
După ani grei de detenţie, majoritatea răsculaţilor au fost eliberaţi prin graţiere în 1964.
Ei rămân eroii comunei Răstoaca, a căror luptă a marcat istoria rezistenței împotriva comunismului în România.
