Se caută consilier debutant, pentru Primăria Jitia

Primăria comunei Jitia organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante de consilier, clasa I, grad profesional debutant – Compartimentul Impozite și Taxe Locale. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe economice, specializarea contabilitate și informatică de gestiune sau finanțe și bănci sau economie generală. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 02 mai, iar pe 14 mai, la ora 10:00 va avea loc proba scrisă. Candidații care vor trece de această etapă vor susține mai apoi interviul, pe data de 16 mai, la ora 10:00. Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Jitia, Județul Vrancea, telefon 0237.259.949, -mail: primarie@jitia.infoprimarie.ro.

Știri despre: ,