Ședința Colegiului Prefectural Vrancea, pe teme de mediu

Am convocat pentru azi o nouă ședință a Colegiului Prefectural centrată pe teme de interes major pentru județul Vrancea, precum sunt cele de mediu. Agenția pentru Protecția Mediului, Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu și Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea au prezentat rapoarte și informări cu privire la principalele activități derulate în cursul anului trecut, printre care și gestionarea deșeurilor, calitatea apei, aerului și solului și, în general, a mediului. Protecția mediului este, dincolo de obligația morală a fiecăruia, și o obligație legală! Numeroasele schimbări climatice și apariția unor fenomene meteo extreme sunt doar câteva dintre efectele determinate de impactul puternic pe care activitățile umane în general și cele din sfera industrială, în special, le au asupra mediului. Tocmai de aceea, fac și pe această cale un apel la vrânceni să fie responsabili în ceea ce privește păstrarea unui mediu curat, pentru că natura înseamnă viață! Cer totodată o implicare a reprezentanților unităților administrativ teritoriale în gestionarea cu prioritate a problemelor de mediu, implicarea în a corecta și sancționa, acolo unde este cazul, abaterile repetate ale unor vrânceni, persoane fizice sau juridice, care, prin acțiunile lor, nu arată un minim respect față de mediul care ne găzduiește cu atâta îngăduință!
Prefectul Marius Iorga