Verificările continuă pe raza județului Vrancea

Polițiștii vrânceni au acționat în sistem integrat, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranță publică, respectiv jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea, din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, lucrători din cadrul Poliției Locale, dar și cu sprijinul forțelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale – Garnizoana Focșani.

Patrule mixte de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari din cadrul M.Ap.N. au intensificat activitățile pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, care a avut drept scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanțele Militare.

În data de 8 aprilie a.c., în intervalul orar 10.00-12.00, polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari, organizați în  124 de filtre, au verificat 1804 persoane din care 150 au încălcat prevederile legale, fiind aplicate în acest sens sancțiuni în valoare de peste 194.000.

De asemenea, în cadrul acestei acțiuni polițiștii au constatat o infracțiune la regimul rutier, fiind totodată controlați 52 de agenți economici. A fost dispusă măsura confiscării pentru o cantitate de clor și pentru o cantitate de material lemnos.

Astfel de activităţi sunt desfăşurate în permanenţă de forţele de ordine, scopul principal fiind impunerea respectării prevederilor legale în vigoare în această perioadă, dar şi protejarea populaţiei de anumite practici comerciale ilicite.

Știri despre: , , ,