Zece autospeciale, destinate structurilor de ordine publică și rutieră, au intrat de ieri în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, contribuind astfel la îmbunătățirea modului în care polițiștii răspund la solicitările cetățenilor, precum și la creșterea gradului de siguranță pe care polițiștii o au la intervenții.
Ieri, 13 octombrie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a recepționat încă 10 autospeciale noi Dacia Duster, ce vor fi repartizate structurilor de ordine publică din mediul rural şi structurilor rutiere din teritoriu.
Toate au dotări specifice muncii operative – sisteme acustice și vizuale de avertizare, dar și alte dispozitive care asigură condiții optime pentru îndeplinirea misiunilor şi sunt colantate după grafica nouă, adoptată la nivelul ministerului.
Autospecialele fac parte din programul de înzestrare cu mijloace auto desfășurat de M.A.I. în acest an, achiziție făcută din fondurile proprii.