Marian Oprișan, Vicepreședintele Partidului Social Democrat, s-a declarat profund dezamăgit de recentul scandal în care a fost implicat Virginel Iordache. Senatorul PSD de Suceava, Virginel Iordache, ar fi cerut abuziv să fie transportat cu elicopterul SMURD la București pentru a fi tratat de o afecțiune minoră, o enteroviroză. Marian Oprișan i-a cerut acestuia demisia de onoare urgență din cadrul PSD, dar și din funcția de senator, reproșându-i erori grave de conduită și deservicii de imagine aduse echipei social-democrate.
„Aceste gesturi sunt incompatibile cu social-democrația, precum și cu dedicarea echipei Partidului Social-Democrat de a clădi o relație sinceră și cinstită cu electoratul și cu întreaga țară. Domnul Virginel Iordache a dovedit lipsa oricăror valori comune cu viziunea și programul politic al PSD, dar și o iresponsabilitate periculoasă pentru funcția de Senator al acestei țări” a declarat Marian Oprișan, vicepreședintele Partidului Social Democrat și președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.
„Îi solicit un minim gest de onoare: demisia imediată din funcția de senator și din cadrul Partidului Social Democrat. În prag de alegeri, este singura opțiune. Nu putem lăsa asemenea abuzuri și inconștiențe să păteze o campanie electorală demnă, eforturile unei echipe de zeci de mii de oameni și așteptările a milioane de români din țară și din Europa!” am mai completat Marian Oprișan. Vicepresedintele PSD a mai spus că, în cazul în care refuză să demisioneze, va cere lui Virginel Iordache excluderea din partid.