Oamenii de știință au descoperit, printr-un nou studiu, că nivelurile ridicate de grăsime acumulată în jurul coapselor și abdomenului sunt asociate cu un risc crescut de cancer de prostată agresiv, scrie medlife.ro. Descoperirile au fost publicate în ”CANCER”, o publicație revizuită de Societatea Americană de Cancer. Acestea pot favoriza înțelegerea relației dintre obezitate și cancerul de prostată pentru conceperea unor strategii noi de tratament.
Studiile anterioare susțin că obezitatea este asociată cu un risc crescut de cancer de prostată agresiv și cu un prognostic nefavorabil după diagnosticare. De asemenea, se pare că distribuția specifică a grăsimii în organism poate fi un factor important. Pentru a se asigura că dovezile sunt concludente, specialiștii au analizat distribuția grăsimilor corporale utilizând ”măsura de aur” a imaginilor tomografice computerizate și au evaluat riscul cancerului de prostată și al decesului în cazul a 1832 de bărbați, care au fost monitorizați timp de 13 ani.
Pe parcursul acestui interval, 172 de bărbați au dezvoltat cancer de prostată, iar 31 dintre ei au decedat din cauza bolii. Acumularea de grăsimi în zone specifice, cum ar fi grăsimea viscerală (la nivelul abdomenului, înconjurând organele) și grăsimea subcutanată de pe coapse (chiar sub piele), a fost asociată cu un risc crescut de cancer de prostată agresiv și letal. Indicele de masă corporală și circumferința taliei cu valori peste medie au fost, de asemenea, asociate cu riscuri mai mari în privința cancerului de prostată.
Sunt necesare studii suplimentare pentru investigarea rolului distribuției grăsimilor în dezvoltarea și progresia cancerului de prostată și în privința modului în care schimbarile privind depozitele de grăsime pot afecta în timp sănătatea pacienților. În cele din urmă, identificarea unor modele de distribuție a grăsimilor asociate cu un risc mare de cancer de prostată pot ajuta la elucidarea mecanismelor care leagă obezitatea de bolile agresive. Doar în acest mod se pot concepe strategii și interventii. Modificările stilului de viață, dieta și exercițiile fizice care vizează pierderea grăsimii pot reduce riscul cancerului de prostată.