Cabinetele de medicină de familie își vor putea deschide puncte secundare de lucru în anumite localități din țară, după cum stipulează un act normartiv care se va aplica începând de duminică, scrie avocatnet.ro. Practic, modificarea va permite accesul mai multor români la acest tip de servicii medicale. În esență, Legea nr. 73/2019 pentru modificarea și completarea art.75 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii va permite mai multor pacienți, în special celor din zona rurală, să beneficieze de servicii medicale de familie. Actul normativ a fost publicat joi, în Monitorul Oficial și se va aplica de duminică, 5 mai. Astfel, medicii de familie vor avea posibilitatea de a deschide, pe lângă un cabinet principal, cel mult două puncte secundare de lucru. Aceste puncte secundare de lucru se vor putea deschide doar în localități în care nu funcționează un alt cabinet medical de familie. Pe lângă condiția de mai sus, medicii de familie care deschid puncte secundare de lucru trebuie să asigure la acestea un program fracționat de minimum zece ore pe săptămână în norma lor de bază sau peste aceasta, adică acele cabinete de medicină de familie trebuie să fie deschise timp de cel puțin 40 de ore pe lună. Atunci când există mai multe solicitări pentru puncte secundare, prioritate va avea medicul de familie cu cei mai puțini pacienți.